Una două, de cum s-a deschis Joben Bistro, am fugit și noi acolo. Să ne dăm cu părerea, dătători de păreri fiind. Am aflat că e inspirat din fantasmele lui Jules Verne, cu muzică house de club, cu măști de gaze și tot felul de robinete ce – cu siguranță – te duc acolo cu gândul. Mai ales biata căprioară. Dar să nu fiu așa aspru! Am văzut pe-acolo fete faine. Măcar atât.
Am hoinărit prin pădurea Hoia – prin care-am mai fost, de altfel. Acum câțiva ani. De data asta, hoinăreala s-a petrecut în compania lui Mihai și-a lui Doru , în principal. În secundar, alți oameni binevoitori. Pe scurt, noi prieteni.
Că tare sociabil sunt în ultima vreme. Vreme trece, vreme vine. Douăzeci de zile, de fapt, nu mi-au fost suficiente să conștientizez că suntem în 2014. 14. paișpe.
Iată.
Fotograf : Mihai. Hendea Mihai.
Și iată că m-am întors la Clujul de după sărbători, mai plin de energie ca niciodată. Mai mult, mă port prin tot felu de haine și încălțări din Debara, un loc secret în care m-a dus Mihai.
De altfel, Mihai m-a luat cu el azi. Facem o excursie. Nu mi-a zis încă unde, știu doar că-l mai aduce și pe Doru, dacă nu-l mănâncă între timp.
Şi iată că am ajuns şi aici. Am încercat să descopăr un Paris atipic, pe la colţuri de stradă şi prin cartiere, însă recunosc, am fost atras de mirajul turiştilor care stăteau la cozi interminabile. Ca să vadă ce? Parisul nu se întâmplă la Louvre sau în spatele turnului Eiffel. Ei, până data viitoare, vom avea un plan mai bun. În orice caz, mi-a plăcut.
Doamna Dia a avut grijă să mă ia într-o excursie în luna iulie, dacă tot m-am plâns că stau acasă degeaba. Întrebată de paparazzi, le-a povestit despre cum s-au petrecut lucrurile:
Doamna Dia: „ marturisesc ca a fost una din excursiile lui preferate. s-a indestulat cu tot ce a poftit si a mancat multe dulciuri. da mai ales ciocolata cu fistic. s-a-ndesat asa bine cu cioco, de s-a murdarit pe fata. totusi, baiat finut, nu si-a dat si pe haine. l-au durut puțin picioarele de la mult umblat, i-a placut sa-si faca poza cu calutu din parc, din mozaic si in viena n-a prea inteles experienta. A fost prea pe fuga. dar a fost super incantat de expozitie si de faptu ca-l avantajeaza sa se fotografieze pe scaunele din plastic galben. All in all, experienta vietii lui, a trecut la alt nivel spiritual si de cunoastere si de recunoastere”
Ziua de Cluj scrie despre noi. Le mulțumim din suflet pentru acest minunat articol și începem restructurarea blogului. O curățenie de toamnă se cere, mai ales că n-am scris despre toate peripețiile din Japonia și din Praga. N-am uitat de ele, urmează!
Până una alta, însă, voi împrăștia îmbrățișări ca fulgii de păpădie peste tot orașul meu drag, să ajungă la voi.
Mă așteptam la un alt fel de dialog, drept să spun. Deși n-ar fi trebuit. Carnetul pe care luam notițe era plin de sprâncene ridicate. Aproape că refuzam să mai ascult. Faptul că Liiceanu l-a amintit pe Noica prin „ai atâtea vieți câte cărți ai citit” a salvat puțin atmosfera. Atmosferă și așa destul de tensionată, pentru cei care au izbutit să observe micile gafe precum „Marga Llosa” ori marile gafe precum „există două specii de oameni: cei care citesc și cei care nu citesc” (G.L.) – aici am notat „wtf” și „lame” în carnețel.
Statistic vorbind, mai mult m-a sensibilizat domnul îngrijitor de grădină decât această afirmație venită din clubul celor care se cultivă. Dezamăgitor. Oare de ce?
Profundamente mentirosa.
S-a discutat intens despre Marile ficțiuni împotriva micilor ficțiuni. Despre nesfârșita ceartă amoroasă între progres (tehnologic, economic, etc) și cultură. Despre cum marea literatură e o armă împotriva dogmelor și a prejudecăților. Sfatul lor: mai multă lume ar trebui să citească. Și hai să ne schimbăm atitudinea față de literatură. Nu doar față de tele-novele. Micile ficțiuni. Pentru că ficțiunea construită literar poate rafina umanitatea. Poate chiar reforma specia umană. Care? Aia care citește sau aia care nu citește? Mi se pare că sunt obosiți.
Totul se învârte în jurul unei cozi: coada la check-in. Hipsterii așteaptă nerăbdători autograful.
„De ce nu acceptați că literatura împarte specia umană în inferior și superior?” (G.L.)
Stau și-l ascult pe Llosa povestind despre cum se face dragoste azi. Ca animalele? Actul creativ și artistic. „ El amor se fabrica intelectual, literario, artistico.” DA. Nu e mecanică. E umanizare prin fantezie. Pe lângă toate astea, am putea spune că minoritatea produce mari schimbări. Și-am putea să ne învârtim iar. Creația individului (sau a libertății) care se desparte de trib îi duce cu gândul pe cei doi înapoi la comunism/nazism. Acestea ar fi fost, așadar, o nostalgie a tribului. Noroc însă că efectele culturii asupra oamenilor au fost întotdeauna mari. Deși având atât de multe posibilități într-o societate liberă, ar trebui să nu mai privim literatura ca amuzament. Cineva să ne dea o educație literară, zic. Să nu se prăbușească sistemul de valori.
Și aici urmează mica aberație a lui Liiceanu: „dispariția literaturii”. E panică la catedră. Valorile s-au prăbușit odată cu ideologiile. Deși Llosa glumește: „Nu sunt atât de pesimist precum Gabriel.” În primul rând pentru că s-a prăbușit comunismul în țările în care avea rădăcini adânci. Cel mai îndrăzneț adversar al progresului cultural a fost înfrânt.
Vișniec nu ar fi de acord.
Lăsând la o parte problema înfrântă, rămânem în sfera deficiențelor. Ni se amintește ce este corupția, cum a funcționat la începuturi laicizarea – ca provocare modernă de a reînvia valorile. Golul moral se pare că e riscul unei societăți capitaliste. Am impresia că nu se mai terminiă discuția. Problema laicizării în masă nu aduce niciun beneficiu, zice Llosa. Ne îndeamnă să reintroducem, în viața socială, valori spirituale și religioase. Autorul recunoaște, nu e un practicant religios.
Ultimele 5 minute de conferință le-a rezervat noului său roman, „Eroul discret”, timp în care am avut senzația că toată curtea de litere și toată sala Eminescu voiau cu ardoare să intre în capul lui Llosa. Ultimul lucru pe care l-am notat, înainte să fiu luat pe sus în drumul spre autograf, a fost: „literatura e așa o curvă !”
In primul rand, trebuie sa va urez La imbulinati ani tuturor care-ati trecut pe-aici.
Tarziu va scriu si eu, dar iarna asta ma omoara. Am fost la Londra pentru a doua oara, sa ma conving 100% ca acolo, in loc de caini, vulpile umbla cu covrigi in coada; vrabiutele canta de zor si veveritele colinda printre bocuri, nu doar prin parc.
M-as mai duce numai sa ma plimb in autobuz, la etaj, mergand voios inspre Oxford Street, unde toata lumea cumpara pe toata lumea (de sarbatori shopping-ul atinge cote maxime, evident) sau venind ostenit seara inspre Elephant and Castle (ce nume de statii au si astia), decojind o portocala, molfaind o banana.
Extraordinara vreme, nu ma plang. La Londra nu conteaza ca e ploaie. Indienii sunt draguti in magazin si te intreaba “de ce cumperi lapte de orez? e bun?”
Aer de viata, energie pozitiva, univers minunat.
Transmitem toata dragostea Anei si Andradei, care ne-au gazduit.
Mai multe poze, aici
PS: eu sunt acum la Amsterdam, dar despre asta va povestesc in episodul urmator!
Marius Casian
Diana
Le Fabuleux Destin de Marius Casian 
vous avez dit?