Piticii din pădurea narativă

Piticii din pădurea narativă

anti-piesă de jucărie

personaje:
Godot
Hamlet
Milly, fecioara
Racine
Anubis
Pitic1
Pitic2

1

[ decor de cimitir în crepuscul, bântuit de fantome; câţiva morţi îşi scot capetele din pământ şi privesc nedumeriţi mormintele. În mijlocul scenei, Godot, un tânăr adolescent îmbrăcat în stilul dandy al secolului XIX, fumează liniştit o marijuana pe marginea unui mormânt ]

Godot: (cu ochii în gol, aproape speriat) Am ajuns… Sunt singur…Unde-au plecat toţi? (pauză, se gândeşte) A…staţi puţin! Prietenii mei sunt morţi! La naiba…Am ajuns prea târziu.Trebuie să recunosc, sunt dezamăgit. Cum naiba şi-au permis să dea ortu’ popii fără mine??? (rămâne cu ochii în gol. Tace.)

[ dintr-o parte apare o femeie, nici prea tânără, nici prea bătrână, în rochie de mireasă, strălucind. Godot nu o observă, rămâne cu privirea în gol. Femeia se apropie şi se aşează în faţa lui ]

Milly: oh my god… Quelle chaleur! Am bătut atâta cale să ajung aici…Te-am băgat în toţi sperieţii? (Godot nu reacţionează) Hey! vorbesc cu dumneata!

Godot: (tresare, se ridică, o priveşte şi se aşează nepăsător la loc. Ţigara e stinsă.) : Tu de unde naiba ai apărut?

Milly: Sunt virgină!

Godot: Poftim? Nu mă interesează asta. De unde vii? eu nu aştept pe nimeni. Menirea mea e să fiu aşteptat. Sunt Godot.

Milly: A… dumneata eşti Godot…Celebrul Godot? ăla care nu mai apare? serios? serios?

Godot (flegmatic) mă rog…dacă tu vrei…A ce dracu miroase?

Milly (nedumerită. Scurtă tăcere) eu vin cam de departe…

Godot: Nu mă interesează de unde eşti!
[ cei doi rămân nemişcaţi ]

2

[ e dimineaţă; Godot şi Milly dorm aşa cum au rămas înţepeniţi unul în faţa altuia, în scena precedentă. Zburdând, ţinându-se de mână, apar doi pitici nervoşi; modul în care sar e contrar expresiilor de pe feţele lor, dar e singurul mod în care pot să se deplaseze. Traversează scena de mai multe ori ]

Pitic1: ooooooooo! Să ne opriiiiiim!

Pitic2: poftiiiiiim? de ceeee?

Pitic1 (foarte nervos): Am văzut doi oameeeeni!

Pitic2: Undeeeee?

[ pitic1 se opreşte brusc, furios; cade, cad amândoi iar celălalt începe să plângă ]

Pitic1: ne oprim! înţelegi? ne o-p-r-i-m! (pitic 2 plange) Cât e azi?

Pitic2: Nu-i treaba ta!

Pitic1: zi-mi cât e azi, altfel te pun să-ţi imaginezi o frânghie de rufe cu 2 cămăşi crucificate!

Pitic2 (ii observă pe Godot şi Milly) Oameni!

Pitic1(tremurând de nerăbdare): Eu ce-ţi ziceam? (îi trage o palmă)

Pitic2 (se scutură, începe să râdă) : ce-ţi mai fac pantalonii de a doua mână? pardon, de al doilea picior! a-ha-ha-ha (râde convulsiv)

Pitic1: Idiotule! (îi trage o palmă) Cât e azi??

Pitic2: Nu ştiu!

Pitic1: Minţi!

Pitic2: Hai să-i trezim! vrei? vrei? vrei? vrei?

Pitic1: Să-i trezim. Eşti un imbecil cumsecade.

Pitic2: Să le zicem de pădurea narativă?

Pitic1: (privind suspicios) adică…de pădurea noastră?

Pitic2: Avem nevoie de sclavi! cine crezi că sapă tot nisipul?

Pitic1: Idiotule! (scurtă pauză. se aşează) Ai dreptate…

Pitic2 (începe să sară de bucurie, se împiedică şi cade peste Milly) : Oh la laaaa! E femeie!

[ Milly se trezeşte, înspăimântată, se forţează să se ridice, ameţită ]
Milly: Idiotule! Sunt virgină!

Pitic1: Idiotule! ce-ai făcut?

Pitic2 (plânge, râde, plânge şi iar râde. se calmează) Nu cred c-am dezvirginat-o!

Milly (se întoarce către Godot, îl scutură să se trezească; Godot nu se mişcă) Lui ce i-aţi făcut? E mort? oh my god! (pauză scurtă) Quelle chaleur!

Pitic1: cum îl cheamă pe domnu’…?

Milly (se plimbă în cerc, câteva secunde, se opreşte) Godot!

Pitic1 şi Pitic2: Oh! Godot! Godot! Godot cel mai mişto! Godot le I-DI-OT! Godot! GO-DOT! GOD…oooo! (râs convulsiv)

Pitic1: Idiotule! Godot nu apare în piesă!

Milly: Indubitabil…şi totuşi…e aici! Oh! Godot! dulcele meu Godot! muguraşul meu înflorit! Prinţul meu pe cal alb! Iubeşte-mă! te legi?

Pitic2: (mirat, foarte atent, se apropie de Milly) Vă iubiţi? (cu lacrimi în ochi) Chiar vă iubiţi?

Pitic1: Idiotule! Godot nu există! N-ai citit piesa lui Beckett?(îi trage două palme)

Pitic2: aaa…deci…a propos…azi e Ziua Poeziei!

Pitic1: Acuma-mi zici? Idiotule! (îi mai dă o palmă. Pitic2 nu reacţionează)

Milly: Ziua Poeziei!!! God, trebuie să-l trezim pe Godot! E o zi de sărbătoare!

Pitic1: Scoală-l!

Milly: Sunt virgină!

Pitic2: E virgină…

[ în timpul acestor 3 replici, Godot are un ochi deschis şi ascultă atent. la un moment dat se ridică foarte repede, îşi deschide şi ochiul celălalt, deschide gura, cască, râde. O priveşte pe Milly. toţi ceilalţi îl privesc uimiţi ]

Godot: Eşti virgină?

Milly : eu aşa mă ştiu de când lumea! (orgolioasă, îşi ridică bărbia şi rămâne cu ochii spre cer)

Pitic1: Dacă tot e ziua poeziei, veniţi cu noi.

Pitic2: Da! Vă ducem în pădurea narativă!

Pitic1:(nervos, zbiară cât poate de tare) IDIOTULE! (coboară vocea) de ce le-ai zis? (îl plesneşte de 3 ori)

Pitic2: păi…nu ….ştiu….

Pitic1: Să mă ia dracu dacă nu-ţi dau cu ceva în cap! Măcelar cu ochi de dihor !

[ Piticii se iau de mână şi zburdă, la fel cum au intrat, nervoşi, vociferând ]

Milly: Mergem după ei?

Godot: imediat. Să-mi scot ghetele. (se apleacă, se descalţă cu greu)

Milly: Poţi?

Godot: Cred că da. Mergem.

[pornesc încet, plictisiţi, rotindu-şi capetele, observând mormintele înşirate. morţii nu mai erau acolo, nici fantomele. ]

3

[ scenă cu copaci. fiecare copac are câte-un măr; la umbra fiecăruia se odihnesc un Adam şi-o Eva (statui) în diferite ipostaze. Hamlet intră în scenă lent, gânditor. e îmbrăcat în blugi strânşi, un lanţ îi atârnă din buzunar, are cercel în sprânceană şi în limbă. se opreşte şi ridică mâinile spre cer ]

Hamlet : A fi sau n-a fi? (se aud râsete) asta…era întrebarea? (cade pe gânduri) îmi aduc aminte de copilărie…cât de bine şi frumos era…verile şi primăverile însorite le petreceam pe lângă, casă, prin păduri, în jurul blocului, pe la fabrici şi uzine…Romeo îmi era prieten bun. eram gelos pe Julieta câteodată, fiindcă mi-l lua şi-l ascundea pe unde…nimeni nu ştia. Romeo era bun cu mine…fumam iarbă în cimitir, îmi dădea din ţiările lui. Julieta în schimb era depresivă…la 14 ani deja îşi injecta…tot felul. [ se plimbă melancolic printre copaci. în timp ce hoinăreşte pierdut cu mintea, în scenă îşi fac apariţia Milly şi Godot. ]

4

[ Godot şi Milly rămân surprinşi de peisaj, trec pe la fiecare copac, observă poziţiile Adamilor şi ale Evelor, îi imită ironic; flirtează, se joacă. îl întâlnesc pe Hamlet contemplând o statuie ]

Godot : Bonjour…Je m’appelle Godot. Le dernier Godot.

Milly : Bună, oameni fericiţi!

Hamlet : (încet) salut. eu sunt Hamlet Amnezicul.

Milly : şti cumva pe unde e pădurea narativă? ne-am rătăcit…

Godot : ei…nu ne-am rătăcit. piticii ăia împuţiţi au zbughit-o înainte şi noi…noi…noi suntem obosiţi. înţelegi, nu? nu putem alerga după doi pitici idioţi!

Hamlet (îi priveşte tâmp) : care pitici? scuze, dar…şi eu caut pădurea narativă.

Milly : de unde eşti?

Hamlet : ah…n-aş putea să spun cu siguranţă. mă gândeam tocmai c-am citit ceva despre comunism, despre…da, despre bolnavi…cu capul. cineva le povestea…

Godot : nu mă interesează bolnavii. moarte pocitaniilor !

Milly : (uimită) comunism?

Hamlet : zicea ceva de genul… “ştiţi ce-i aia o utopie? utopie se numeşte când eşti în rahat şi vrei să ieşi din rahat dar nu poţi să ieşi din rahat. Şi-atunci te aliezi cu alţi camarazi de rahat, vă adânciţi în rahat şi cugetaţi până când o idee de rahat vă vine. apoi ieşiţi din rahat. problema e că trebuie să vă uniţi foarte mulţi în rahat ca să puteţi ieşi cu adevărat.” (râde)

Godot: (serios) une utopie c’est lorsqu’on est dans la merde.

Milly : eu…nu prea am prieteni.

Hamlet : (aruncând priviri insidioase celor doi) vă las să discutaţi. mă duc să-mi caut piticii. (iese în fugă)

Godot : stai puţin! ziceai că nu cunoşti nici un pitic! stai! (furios, se trânteşte pe jos. gesticulează nervos, urlă, se calmează. se întoarce spre Milly) : ziceai ceva de prieteni? deşi nu mă interesează…

Milly : mi-au expirat.

Godot : de ce eşti îmbrăcată aşa?

Milly : …şi i-am aruncat la container…

Godot : te-a părăsit iubitul?

Milly : …oricum nu mai aveam nevoie de ei…şi nici ei de mine…

Godot : ce trist!

Milly : mă tot întreb…oare cum o arăta pădurea asta? (se uită prin jur) ai un nume prea lung. pot să-ţi spun God?

Godot : (plimbându-se) spune-mi cum vrei. treaba ta. nici “Milly” nu-mi prea place, dar n-o să-ţi zic tocmai Madonna.

Milly : nici nu mi-ar conveni să fiu imortalizată într-un tablou. oare cum acceptă unii să fie fixaţi pe veşnicie în fotogragii?

Godot : (privind un Adam cu o mână aşezată pe fructul interzis al unei Eve) scârbos.

Milly : (se înroşeşte la faţă) dar Hava pare fericită…

Godot : eu zic să mergem. trebuie să găsim nenorocita de pădure.

Milly : …poate chiar e…

[ pornesc spre culise ]

5

[ acelaşi decor. Piticii nervoşi jonglează şi dansează, Hamlet priveşte cerul şi contemplă norii cu mâinile ridicate, Godot se descalţă, Milly culege flori şi se apropie sfioasă de statuile aşezate în poziţii mai puţin decente. Un bătrânel cocoşat se apropie de mijlocul scenei, găseşte un butuc mai înalt şi se chinuie să urce. După ce reuşeşte, se uită prin jur şi strigă ]

Racine: ăăă…mă scuzaţi…de….întrerupere. Ăăă… bună ziua. Merde. Îmi acordaţi …un minut? mes couilles… vă rog frumos! (izbucnind ca un ghemotoc rău şi ţepos, din toate puterile) heeeeeei! (toţi rămân tăcuţi) Stimaţi cetăţeni. Stimate doamne. Dragi copii. Numai puţin. (îşi caută ceva prin buzunare) Având în vedere şi ţinând un mare cont de senzaţia că există posibilitatea probabilă ca în viitorul apropiat, dat fiind faptul că circumstanţele în care se află contextul nostru se impun în atmosfera aceasta glacială, astăzi, toamna târziu, îl voi invita aici pe regele pădurii narative să ţină un mic discurs noilor săi locuitori. (Îşi întoarce privirile spre culise, aşteaptă. Toţi rămân încremeniţi cu gurile căscate. Godot o priveşte pe Milly, ceilalţi privesc spre culise)

6

[ acelaşi decor, aceleaşi personaje. Grandios, cu paşi mari şi încet, în scenă îşi face apariţia Marele Anubis. Anubis e un hermafrodit frumos în floarea vârstei. Pe cap poartă o coroană de spini artificiali cu diamante şi cristale. Se opreşte, priveşte publicul ]

Anubis: Racine, unde-mi sunt ochelarii?

Racine: (îngenunchează) n-n-n-n-u ş-ş-ş-ş-tiu măiestate.

Anubis: Pleacă. Meditează în căcat cu camarzii tăi. Mă descurc.

(Racine se strecoară printre copaci şi personaje)

Godot : (spre Milly) Suntem în pădurea narativă?

Milly: dar…dar…Tot aici am fost şi ieri!

Pitic1: shhhh….nu fiţi idioţi! Marele Anubis vă va pedepsi! (rânjeşte cu poftă)

Anubis: Da. Oui. Yes. Si. Hai. O să-mi încep discursul. Într-o viaţă anterioară am fost orator. Acum sunt hermafrodit. Ce ţi-e şi cu morţii ăştia. Rien de rien. Aştept de-o viaţă, adică de ultima viaţă, adică asta nu cea de orator, aştept personaje care să-mi umple pădurea. Nu sunt pădurar. Nici vorbă! Aşa sunt eu. Se face linişte când gândesc. Iar când mi-o trag e mare gălăgie. Partenerul meu, mă rog, partenera, partenerul, partenera, ah, da…Îmi place să fiu macabru, sadic, masochist. Îmi plac glumele de prost gust şi oamenii urâţi. Cu toate astea, nimeni nu are voie să mă judece. Punct. Aici suntem în iad. Aici vom convieţui o veşnicie şi fiecare va scăpa în momentul în care va face un lucru bun. Bine-aţi venit în pădurea narativă! (toţi aplaudă convulsiv, hipnotizaţi) Fiecare dintre voi are dreptul să mă întrebe o întrebare o singură dată şi-i voi împărtăşi din geniul meu înţelept şi neînţeles. Începem cu doamna. (se uită spre Milly)

Milly: (sfioasă) Sunt virgină…

Anubis: Îmi pare rău, virgino, aceste cuvinte nu constituie o întrbare. Trecem la domnul de lângă tine. (îl priveşte pe Godot şi rânjeşte)

Godot: Aveţi o ţigare?

Anubis: Am întrebat oracolul. Ceea ce nu e bine. Fumez doar trabucuri.Următorul.

Pitic2: (ridică o mână zâmbind) Marele Anubis…

Anubis: Ajunge. Următorul.

Hamlet: A fi sau n-a fi?

Anubis: Îmi plac ăştia de genul tău…domnu’…

Hamlet: Hamlet!

Anubis: Următorul!

Pitic1: Cum putem deveni idioţi?

Anubis: Citeşte o traducere idioată din Martin Page. Next.

Racine: La ce sunt bune tragediile?

Anubis: Să te ştergi la fund cu ele! Înţelegi? Merde. On est dans la merde. merde. merde. merde. merde.

Pitic1: (melancolic, înspre Pitic2) Idiotule…

Milly: prieteni aruncaţi virgini…God…

Godot: fumatul…fumatul…

Hamlet: am nevoie de-un dicţionar. a fi?

Pitic2: Alice în ţara piticilor…

Pitic1: Albă ca Zăpada şi cele 7 minuni…

Pitic2: Scufiţa adormită…

Pitic1: Frumoasa din pădurea roşie…

Pitic2: Albă ca Alice şi cei 7 frumoşi…

Pitic1: perversule…Scufiţa-Zăpadă în ţara pădurilor…

Pitic2: 7 pitici adormiţi…

Pitic1: pădurea minunilor de culoare roşie…

Pitic2: Pădurea noastră!

Pitic1: Doar a noastră! Idiotule! Je ne capitule pas!!!!

(în tot acest timp, pe parcursul dialogului, toate celelalte personaje au adormit în diferite ipostaze. Piticii se iau de mână şi zburdă râzând până se lovesc de statui, şi cad inconştienţi.)

Fin

Marius Casian