7 episoade dintr-un blog de cireşe

Episodul 7

După ce am ratat vizita la muzeu, ne-am îndreptat spre căminele celebre din Mărăşti. Căminele astea celebre din Mărăşti au şi ele povestea lor. Se făcea că intram în cel de-al doilea an de facultate când, prin minunea admiterii la politehnică, el (acel el special care mi-a dat papucii înainte s-o fac eu) a aterizat exact aici. Prima vizită în căminele din Mărăşti (pentru că stăteam la doar 10 minute depărtare) mi-a imprimat un zâmbet larg cu gropiţe pe toată faţa mea de-atunci. Priveam clădirile de-afară şi nu-mi venea să cred. Pe una scria sus de tot Trezeşte doamne ţara, pe cealată Libertate egal salam. N-am stat să fac interpretarea textelor niciodată. Azi, după atâta vreme, căminele sunt renovate. Nu mai scrie nimic. Şi au pus şi ascensoare noi! De-alea cu oglindă mare. Camera fetelor e drăguţă.

Am aflat, între timp, că Roxi – colega de sub Alina – îşi pune la avatarul messenger-ului o poză cu Marius Casian, deşi nu-l cunoaşte. Ei bine, pe calea asta am s-o anunţ că şi Marius Casian s-a folosit de unul din bunurile ei. Cerceii aceia în formă de pălărie. Sunt minunaţi!

Ah, şi chiar dacă nu a fost pe placul Alinei, Marius a primit o acadea importată din Olanda.

Episodul 6

Această minunată zi de aprilie ne pune în faţa unei adevărate încercări. Vremea e perfectă (nu timpul, vremea) şi vrem să mergem în Parcul Etnografic, să vedem căsuţele. În maşină e cald, e sufocant. Cora, a propos, te-am văzut în staţie, pe Izlazului. Erai îmbrăcată în verde.

Alina conduce plictisită şi adormită, dar ajungem cu bine pe Tăietura Turcului. Parcul e închis. F.. ck. Avem ce vizita, oricum. Clujenii ieşiţi la grătar pe marginea pădurii Hoia. Hoia se numeşte, nu? În fine, e plin de veseli peste tot. Ne aşezăm şi noi pe iarbă, fără intenţii serioase. Alinei nu-i place de Marius Casian. Zice că e deprimat şi deprimant. Şi, ca să fie totul ca la carte, se uită şi la mine ciudat, cu întrebarea Ce e cu tine ? mereu pe buze. Pentru că l-am pus într-un copac.

Episoadele 5, 4, 3

Sincer, la ora asta mănăşturul arată ca dracu. Mi-e frică să mă uit pe fereastră. E ca şi cum ploaia s-ar izbi direct de mine, nu de geamuri.

Ieri a fost bine. Ne-am amintit de alte puncte ale Clujului. Marius Casian a avut nu doar spectatori şi admiratori (prin oraş) ci şi prieteni, cunoştinţe noi, propuneri de proiecte şi alte cele (prin baruri). Oricum, lumea se simte bine cu el. Şi cred că …ah, nu pot să scriu! mă frustrez în momentul ăsta. Nu pot să scriu ce-am vrut să zic, pentru că e surpriză pentru Iulia, de ziua ei. E o idee bună, oricum. Un proiect propus lui Marius Casian a fost să pozeze cu lumea din Cluj. Adică, să merg cu el pe stradă, să opresc oameni şi să-i întreb de nu binevoiesc să intre în fotografie cu MC. Destul de interesant.

Pe când se termină proiectul actual, am să vreau să fiu pregătită pentru următorul. Şi tare mult mi-ar plăcea să primesc sfaturi-idei-opinii… Aş putea chiar să cadorisesc cele mai frumoase idei cu o surpriză destinată celui care-o născoceşte (cea pe care nu pot să o spun din cauză că vede Iulia).

Aşadar, de ieri, fotografii în locurile astea:

Teatrul Naţional

Celebra BCU, locul de agăţat care nu dă greş. (Nu zic din proprie experienţă, fiindcă deşi aveam permis, n-am intrat niciodată în sălile alea de lectură)

Şi obiectivul numărul 5, Insomnia.

zorki photo cafe (2)

Sigur că, studenţi fiind, unul din locurile preferate pentru poveşti interminabile şi cafele-ceaiuri-şi alte minuni e mai-minunatul Zorki. Azi, în Zorki s-a vorbit despre nume. Despre multe nume. Nume puse creioanelor, nume puse jucăriilor, nume pentru pick-up-ul meu, nume pentru pet-uri virtuale, nume pentru toate. Nelipsit a fost, bineînţeles, Marius Casian.

Şi iată-ne ajunşi la cel de-al doilea obiectiv important al Clujului (din cele 23, despre care-am zis aici şi aici). Cafeneaua mereu cu braţele deschise.

- Dia: Probabil ar trebui să scriu mai mult şi să postez mai puţine poze. Să nu aibă lumea impresia că o transform pe Sakuraame în profil de hai cinci. Să scriu despre câte-n lună şi-n stele. Să văd pe diafilm un diadelf diacronic cu diademă diafană dialogând diabolic cu diafiza şi diafonul într-un dialect diatomic. Nu?

- Jacques: Fă-mi şi mie profil de hai cinci.

Episodul nr. 1

Bucuros din cale-afară pentru că l-am luat la plimbare, Marius Casian a zăbovit alături de mine şi Ana pe-o bancă din parcul Primăverii. Trecând de mai multe ori pe lângă noi şi fiindcă aveam amândouă atârnând de gât aparatele foto cu obiectivele îndreptate spre public, un cuplu de Mănăştur (căsătorit, plictisit, aflat în plimbarea banală de după masă) ne-a abordat politicos cu întrebarea firească Dar sunteţi jurnaliste, domnişoarelor? Îmi place când ni se zice domnişoare. Nu-mi place când copilaşii mici îmi spun sărumâna.

Cât despre sediul primăriei, Marius Casian ştie că n-am mers să plătim impozitul şi locul de parcare (asta nu se va întâmpla degrabă), dar a insistat să vă prezinte punctul acesta al cartierului nostru.